Ați început să publicați poezie destul de târziu. Din ce motiv și ce anume v-a determinat să faceți acest pas important?
Eu consider că nu este târziu pentru mine să public poezie. În general, atunci când faci ceva la un moment dat în viață, înseamnă că exact atunci e momentul cel mai potrivit pentru a-l face. Nu știu dacă este valabil pentru toată lumea, dar pentru mine așa a fost.
Am să încerc să explic de ce acum este momentul potrivit.
Am terminat facultatea la Cluj, la UBB în 1990 si apoi am devenit asistent universitar. Am predat la Universitatea din Oradea, 25 de ani. Mi-am susținut doctoratul în matematică la Universitatea Babeș- Bolyai în anul 2003, devenind conferențiar doctor la Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației la Universitatea din Oradea. Au fost mulți ani în care am fost implicată în activitatea didactică și de cercetare în cea mai mare parte a timpului. Mai mult de această implicare, am dăruit din viața mea mult timp familiei mele. Rolul de mamă și de soție am încercat să-l îndeplinesc cu conștiinciozitate. Dincolo de timpul acordat studiului pentru cursuri, am alocat timp fiicei mele și cred eu că a fost un timp de calitate. Acest lucru presupune multă dăruire, o viață cu multă acțiune, cu prioritizări, ori în acest caz nu prea mai rămâne timp și pentru liniștea aceea specială de a scrie.
Mi-am dorit cu multă determinare, să formez din copilul meu, un om bun și competent, un om complet, un om frumos. Îndrăznesc să cred că am reușit asta.
Dragostea pentru scris însă am avut-o din școala generală. Am scris poezii, proză, dar fără să fie foarte vizibile pentru ceilalți. Profesoara mea de română era cea care le aprecia adeseori. Dânsei i-ar fi plăcut să merg la Facultatea de Litere.
Astfel se pare că la un moment dat această pasiune a mea pentru poezie și-a permis să fie vizibilă, dar abia atunci când mi-am pus în ordine celelalte aspecte pe care le prioritizam de bună voie. Acest lucru s-a întâmplat în anul 2016. Pentru primele mele poezii am cerut acceptul de a fi postate on-line pe un site Literaturitate.ro, unde mi-au fost aprobate. Nici măcar nu mi-am dat numele meu real la început. Comentariile primite acolo au fost pozitive. Acest lucru mi-a dat curaj iar apoi am scris poezii și pe Facebook, unde lumea a reacționat incredibil.
De acolo totul a mers foarte frumos.
Am publicat în multe reviste din țară printre care revista de cultură Familia din Oradea și am scris trei cărți.
E un pas important într-adevăr pentru mine.
Mă simt împlinită când scriu poezie. Cred că nu aș fi eu dacă nu aș scrie poezie. Iubesc mult Poezia și cred că deja face parte din mine. Poezia a devenit o prioritate pentru mine.
Dintre cele trei cărți de poezie ale dumneavoastră care considerați că vă descrie cel mai bine sentimentele, trăirile sau pur și simplu ca om?
Nu pot să spun despre o carte că mă reprezintă mai mult decât alta.
Fiecare carte a venit într-un moment diferit al vieții.
Prima a fost „Rafale de primăvară” la editura Brumar Timișoara, sub directa coordonare a d-nei director artistic Loredana Târzioru. Am avut onoarea să primesc pe ultima copertă a cărții mele un cald mesaj de apreciere purtând semnătura distinsului profesor universitar și critic literar Alexandru Cistelecan.
“Rafale de primăvară” a fost explozia de poezie din mine, poate mai puțin elaborată, dar a dat drumul acelei primăveri care voia să iasă la lumină.
Cărturești Oradea
4 iunie 2018.
A doua carte, Frumusețe Tangențială la editura Minela, București a apărut în septembrie 2021 și a fost gândită ca o îmbinare între matematică și poezie. Poemele matematice sunt o posibilă declarație de dragoste a celor două pasiuni ale mele: matematica și poezia. Pe lângă ele, în volum există și poeme scrise de mine dar care nu sunt matematice și despre care distinsul poet, domnul Ioan Moldovan scrie pe coperta a IV- a cărții astfel: “…se întoarce la chestiunile sufletești de care nu vrea, în fond, să facă abstracție, dimpotrivă, străduindu-se să facă din propria-i feminitate și din țesătura propriilor sale virtuți sensibile un teren de parcurs interogativ și de cules fructele senzoriale, sentimentale ori morale ale acestuia.”
“sunt trează într-o dimineață de joi/ am visat că poeziile mele sunt scrise/ în antologia cu cele mai frumoase poezii ale anului/ în casă miroase a coji de portocale și a cafea/ iar tu ești tot aici în același loc de atâția ani/ am în mâini doi bulgări albi/ ninge cu fulgi mari de nea/ în ceștile noastre de cafea…” (Obișnuita zi de joi)
Cea de-a treia carte, Pietre Albe, apărută în anul 2022 la editura Clubul Mitteleuropa, prin bunăvoința domnului Ionel Bota, este poate o manifestare a dragostei de viață pe care am simțit-o din plin, împotriva vremurilor trăite de noi toți, destul de tumultoase din mai multe puncte de vedere. Era pandemia, era și este, din nefericire și azi, războiul din Ucraina…
Această carte de poezii vine cu o dorință de a aduce altceva în plus, cu imagini despre o nouă viață, diferită oarecum, cu și mai multă forță și încredere în biruința oamenilor în fața pierderilor lor. Toată indiferența, toată urâțenia și agresiunea se pot dizolva în partea aceea luminoasă din oameni. Și pe care eu cred că o avem cu toții în noi. De aceea lalelele răsar din nou și din nou, precum versurile în poezii, neoprite și nestingherite de nimic.
“nedomesticită/ perfect lucidă/ mă îmbăt de/ farmecul vieții” (Mai mult vie)
“în fiecare duminică devin mai sălbatică/ m-am împrietenit cu o pisică/ ea mănâncă cu nesaț porumbei pe gazonul casei mele/ adun penele/ cu o greblă […]întineresc în amurg/ sunt fata cu codițe aurii” (Duminici)
“citesc TO DO pe frigider/ lista începe cu: fii fericit, omule! /privesc în jur consternată/ omul nu a venit/ prin urmare/ trebuia să fac eu și treaba asta/ să fiu fericit” ( Lună plină pe aici)
Generațiile din ziua de azi mai știu aprecia cu adevărat poezia?
O, da! Generațiile din ziua de azi apreciază poezia. Se citește poezie. Se scrie poezie. Nu toată lumea citește poezie, așa cum nu toată lumea joacă șah. Dar sunt o mulțime care adoră și citesc poezie. Știu sigur că a fost citită și apreciată cartea mea, Frumusețe Tangențială, de oameni tineri, de elevi de liceu.
Aveți în plan să scrieți și proză? Care sunt diferențele dintre cele două?
Am în plan să scriu și proză. Proza este însă altceva. Cu totul diferit. Am scris puțină proză scurtă. Am deja publicată o proză scurtă și pare a fi bine primită de public. Nu mă consider un talent în proză, nu știu dacă aș scrie bine, cu adevărat bine. Sunt exigentă cu mine. Pentru că după ce vezi ce s-a scris, ce romane au apărut, ce cărți… te simți atât de neînsemnat prin ceea ce ai putea crea tu și renunți. Atunci când o carte te impresionează atât de mult încât nu poți să te oprești din citit, deși noaptea albă se termină înseamnă că s-a scris al naibii de bine cartea aceea. Asta înseamnă după părerea mea să scrii proză, pe care să o publici și să fie pe rafturi în librării. Eu cred că e mai greu.
Poate poezia a fost cumva un mod firesc de a scrie pentru mine, pentru că nu am simțit niciodată vreo greutate în a scrie poezie. Dimpotrivă. M-a atras și mi-a plăcut să mă joc cu imaginile și să construiesc imagini noi cu mintea și cu emoție plăcută.
Proza mi se pare că necesită o rupere totală de viața de zi cu zi, astfel încât să te dedici integral acelei povești. Trebuie să ai o poveste bine stabilită în minte. Nu poți scrie proză între o vizită la bancă pentru diverse semnături și o ședința on-line. Nu așa se face. Cred că uneori poți scrie doar noaptea sau poți scrie o perioadă zi și noapte, când simți că vine un șuvoi de creație autentică. E devorator cred. Vreau să fac asta, dar încă nu am loc pentru asta.
Cum putem promova cititul/cultura în Oradea?
Suntem un oraș frumos, cu locuri superbe, cu oameni inteligenți, cu tineri cu mari perspective.
Cititul este poarta deschisă spre cunoaștere.
Mi-ar fi plăcut mult să se organizeze cluburi de lectură în librăriile din oraș. Pentru copii, pentru adolescenți, dar și pentru adulți. Aș alege în fiecare lună un scriitor celebru și aș face o seară pe săptămână de lectură în librării. Pur și simplu aș alege fragmente din cărți. Dar nici măcar comentate.
Să lăsam doar frazele să curgă spre noi, din pagini.
Pur și simplu să zicem așa, de la 18 la 19 se citește un autor la librăria X. Intrarea liberă. Și cred că ar fi doritori să citească publicului din librării, mie personal mi-ar face plăcere. Chiar dacă un singur om stă într-o seară și te ascultă, tot e ceva. Peste o vreme vor veni doi oameni acolo. Se poate citi poezie, proză… sunt cărți care sunt adevărate comori. Iar eu cred că încet -încet, oamenii ar veni seara, ar mai uita de ale lor griji, ar asculta, poate ar cumpăra cartea să o citească singuri acasă. Nu mă refer aici la acei care sunt marii cititori de cărți, ci mă refer la cei care nu au avut încă timp să vadă, să caute, să citească un autor. E o părere. Dar cred că ar ajuta mult promovarea cititului în orașul nostru.
Un sfat sau un gând pentru tinerii scriitori:
Referitor la sfaturi și gânduri… cred că ar fi bine să nu renunțe la gândul lor de a scrie, iar în acest sens să prețuiască la maxim fiecare clipă din viața lor în care pot învăța cum să scrie mai bine și mai bine. Să învețe de la cei mai buni! Să respecte ce au scris bine alții înaintea lor. Să citească fabulos de mult! Neobosit. Au tinerețea de partea lor, îndrăzneala, imaginația. Să fie originali și autentici, astfel oamenii le vor iubi cărțile!
Oradea citește 